2. Cosmin și tărâmul fericirii (IV) © Daniel Onaca

În dimineaţa următoare, Cosmin trecu laţul pe după urechile caprei şi plecă cu ea la păscut. Stătură ei ce stătură pe cele plaiuri cu ierburi grase şi păduri umbroase până când, deodată, Cosmin văzu că animalul s-a pierdut de el. Îl căută în sus, îl căută în jos, se întoarse la stânga, se repezi la dreapta… degeaba! Capra nu-i şi nu-i. Grozăvie mare. Acuma, cum să se întoarcă el la bordeiul babei cu laţul gol? La o asemenea strâmtoare, ar fi cerut el iarăşi ajutorul şarpelui, dar vezi că inelul pe care l-a purtat pe deget îl pierduse şi pe acela. Ce avea de făcut? Voinicul îşi frecă locul unde obişnuise să poarte darul reptilei şi se frământa când… să vezi minune! De sub un stei acoperit cu muşchi verde, i se păru că se strecoară afară un şarpe verzuliu. Pe loc îi răsări în minte o zicere pe care o şi glăsui înspre cele patru zări: ”Tu rădaşcă, ...