Pe vremea când Breivik făcea labă în faţa plasmei chineze cu imagini tridimensionale, pentru a-şi mai întârzia moartea cu vreo trei minute eterogene, în cealaltă parte a Europei, la mii de kilometri distanţă, trăia un băieţandru tortoşel şi rotunjor, de ziceai că-i porc numai bun de piftie. Lumea îi spunea "Don", însă dânsul, mare fan James Bond, o făcea pe durul şi şmecherul când se prezenta: "Don... Don Don". Şi era popular tipul, mai ales în nordul ţării şi la Chişinău. Donduşăniul fabrica bifidoc cu numele lui, la Briceni toate casele de toleranţă îi erau dedicate, iar Bălţiul fabrica dildouri de culoare pătlăgilie etichetate simplu: "Don Don". Şi oricine îl vedea, îl îndrăgea pe tip, căci nesecat îi era izvorul de carismă. Dar mai drag decât oricui îi era bunelului, care nu ştia ce daruri să-i mai facă şi prin ce bortă să-i mai sufle. Odată bunelul, ghiujul ...