Un atentat sângeros zguduie Kabulul

O explozie puternică a avut loc, ieri, în capitala Afganistanului, Kabul, la o oră de vârf, în apropierea ambasadelor străine şi a palatului prezidenţial. Cel puţin 80 de persoane au fost ucise şi alte 350 au fost rănite, în urma atacului cu maşină-capcană în Zanbaq Square, o zonă intens circulată. Printre persoanele ucise se află femei şi copii, iar majoritatea victimelor sunt civili.

Atacul a provocat pagube materiale semnificative mai multor ambasade occidentale, printre care ale Franței și Germaniei, dar și reprezentanțelor diplomatice ale Turciei, Iranului și Indiei, a anunțat Ministerul afgan de Interne, citat de AFP. Un agent de securitate afgan și-a pierdut viața și mai mulți angajați ai Ambasadei Germaniei din Kabul au fost răniți, a anunțat ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, citat de DPA. "Atacul a avut loc foarte aproape de ambasada germană. Acesta a lovit civili și pe cei care în Afganistan lucrea...