În timp ce în alte țări scriitorii încă mai sfârșesc excluși cu totul din istoriile oficiale, uciși sau condamnați la moarte ori la închisoare pe viață, în lumea occidentală poate încă părea că le sunt permise o moarte liniștită și o viață de apoi în forma unor case sau, cel puțin, tăblițe memoriale.Cum România nu a fost și nu prea este occidentală, aceste privilegii le cunoaștem în forme mai degrabă degradate: case care ar fi putut fi memoriale zac uitate sau ajung demolate, iar unele tăblițe („În această clădire a locuit scriitorul X în anii...”) pur și simplu dispar când respectivele clădiri sunt renovate, reabilitate... Și totuși, tot e o minune că există și aceste lucruri, fie și ca eforturi nu tocmai sistematice - în speță, majoritatea plăcilor memoriale ale scriitorilor din București au fost în bună parte rezultatul eforturilor unui singur om din Uniunea Scriitorilor, Ion Lazu.Convingerea mea viscerală e că țar...