Este undeva între luni și luni, poate marți sau poate...nu?O doare carnea degetelor cu care și-a șters ochii joi.O încearcă zâmbetul de mâine care a venit cu întârziere de trei ore bune, răsfirate în săptămâni scurse-n luni și ani de zile.Un singur zâmbet, un pantof cu toc înmuiat în cafea slabă "doar ca să fie" și un ruj topit în baie.Pe singurul geam al semi-grotei intră fum de țigară și nu iese nimic.Singurul ciorap e găurit în vârf și-i cam roșu pentru gustul ei, cam fad ce-i drept.Așteaptă luni să fie marți ce a trecut, dar acum se transformă în ce a fost mâine.Deci, îi e cam frică pesemne. Superstiții? Nici vorbă. Poate ale altora. Poate ale ei bucăți de usturoi la ușă.Singura țigară o fumează acum, dar ultimul fum îl păstrează ca pe un talisman în buzunar.Pieptul i se zbate. Mai cere. Se luptă cu buzunarul, dar e prea târziu, s-a închis. Încearcă mâine.