Deniza C.

Articole postate de Deniza C.

  • acum ori niciodată... 184

    „toate la timpul lor”și„la momentul potrivit”două expresii care ar trebui să rezolve orice pe moment, prin plasarea unei acțiuni într-un viitor - apropiat sau nedefinit.două expresii care mă irită rău de tot.cât mai avem de gând să ne păcălim?nu cred că există „un moment potrivit” pentru nimic, ci mai degrabă clipa de față.acum.acum e timpul perfect pentru a face ce simți,pentru a face ce ți-ai propus,pentru a fi-prezent.se întâmplă să crezi, uneori, când planetele se aliniază și toate calculele sunt pozitive,că este „momentul potrivit” pentru tine,dar pentru altul, să fie prea târziu.se întâmplă, de asemenea, să-ți propui ceva pentru o anumită zi, pentru un anumit timp dat,și când ajungi în acel punct să nu mai aibă farmec,să fie lipsit de magia și adrenalinalui acum.și, desigur, nu vreau să dramatizez, dar știm cu toții că se poate întâmpla ca într-o zi să

    Citește mai departe

  • jumătăți... 193

    iar și iar, am rătăcit drumul, am rătăcit calea, m-am pierdut de mine și de alții, m-am dezbărat de armuri și am spart zidurile cu mâna goală,crezând că din cauza lor nu poate intra lumina în sufletul meu, crezând că doar așa pot îmbrățișa omul.fiind om. fiind alinare. fiind bunătate. fiind iubire. fiind căldură.acum nimic nu-mi mai poate ține de cald.îmi tremură inima și mi se înnoadă lacrimile pe sub piele.nu mai am curaj să fiu vulnerabilitate.nu mai am curaj să mă arăt în gândurile goale.nu mai am curaj să invit un altul în povestea mea.am căutat, inconștient, jumătatea.și asta am găsit.jumătăți.și m-am înjumătățit și eu.am tăiat din mine, din preaplinul meu.m-am împuținat, m-am făcut mică, am tăcut strigătul, am tăcut durerea, am închis ochii și am îmbrățișat întunericul.am devenit praf de stele.iar apoi, ușor, ușor, m-am făcut cenușă.phoenix nu e doar un mit.e întruchiparea realității u

    Citește mai departe

  • efemer... 186

    sunt așa zile în care îmi vine să-mi rup pielea de pe mine,în care simt cum crește un nou om pe dedesubtși nu mai am loc, nu mă mai cuprind, nu mă mai sfârșescsunt într-o continuă creștereîntr-un flux și reflux neîntreruptsimt cum răsar din preaplinul ființeinoi convingeri și senzațiistrăine de mineo alta ieri, necunoscută mâinefiecare zi e o nouă provocarenu știu de unde apar și unde mă duclas valurile să mă inundeși să mă poarte spre miazăziacolo unde sufletul respirăacolo unde timpul nu e timpacolo unde oamenii nu au ecouiar gândurile nu au rădăciniviața e simplă,desculță e cel mai bine,de mine și de tot ce mă-nconjoarănu vreau decât să alunecsă las lucrurile să vină... și să treacă

    Citește mai departe

  • (Ne)oameni... 193

    Timpul are un mod aparte de a-ți servi lecțiile pe care trebuie să le înveți, în așa fel încât să faci față provocărilor vieții, care sunt din ce în ce mai dificile odată cu înaintarea în vârstă.  Ai impresia uneori că ai trăit destule și nu te mai poate surprinde nimic, sau prea puține. Însă oamenii, viața, sunt pline de surprize și nu neapărat într-un sens pozitiv.  Realizezi câteodată că, inclusiv tu însuți ești de nerecunoscut în anumite situații, modul în care acționezi sau gândești într-un moment neprevăzut scoțând la iveală un eu pe care nu-l cunoști. Un alter-ego, cum ar spune Freud.  Un alter-ego poate mai parșiv, poate mai cinic, însă un eu care a fost construit în timp, cu oameni și experiențe negative, cu dezamăgiri care nu au făcut decât să-l foritifice. 

    Citește mai departe

  • Nu îmi mai e frică de moarte... 185

    Tot mai mult se pune accent pe frici, temeri, dureri, oboseală, toate îmbrăcate într-un cuvânt pompos, anume anxietate, despicat de-a fir a păr de către psihologi și pseudo-cunoscători, care ne induc stările respective, vrând-nevrând, livrându-ne informațiile în așa manieră încât să ne regăsim în cele descrise și să avem impresia că suferim la rândul nostru și că avem nevoie de ajutor specializat.  Eu una, sunt pasionată de psihologie și caut să înțeleg motivul din spatele unei acțiuni, povestea din spatele unui comportament, vreau să înțeleg firea omului, ce îl macină și ce îl animă. Dar am constatat că, atunci când ești mai informat, ești mai predispus la a deveni ipohondru și la a-ți atribui niște trăiri care nu sunt ale tale, niște frici nefondate și niște gânduri care nu te definesc. Expunerea la anumite mesaje poate avea implicații practice nedorite și inimaginabile, pe care nu le poți controla, dacă nu le conștie

    Citește mai departe

  • M-am vindecat de mine prin scris... 203

    Oricâte momente de nostalgie aș avea, nu aș da nici măcar o secundă înapoi. Nu aș vrea să fiu din nou copil. De fapt, nici nu-mi plac copiii, pentru că nu-mi place nici de copilul care-am fost.Am fost un copil agitat, poate nu m-am manifestat suficient, dar în sinea mea am alergat mult, de parcă eram la campionat.Am fost un copil cunoscut pentru faptul că scriam mic și vorbeam încet, ceea ce pentru adulci însemna la momentul respectiv o adevărată corvoadă, neluând în calcul faptul că aceste aspecte erau de fapt rezultatul lipsei de încredere în sine și al unui temperament introvert. Mi s-a reproșat de atâtea ori, însă, încât am avut senzația că nu știu să vorbesc cu adevărat. Am preferat să mă ascund, să nu prezint în fața clasei, să nu vreau să desc

    Citește mai departe

  • e vremea noastră... 452

    vremea nu-mi mai influențează stareade multă vremenu mai e vreme de tristețiși nostalgii anodinee vreme de alergat prin ploaieși de sărutat sub franjuri de timpe vreme de îmbrățișări prelungiteși strânse în suflete vreme de alergat prin viațăși prin ținuturi de mânăe vremea noastrăe vremea să fim împreună

    Citește mai departe

  • contraste... 194

    inima îmi e prea mică sau prea mareprea grea sau prea ușoară,nici nu mai știudacă se încadrează în standardelede frumusețe ale societățiifiindcă,de când ai transformat toamna târzieîntr-o primăvară dulce,preschimbând o noapte rece în luminăcu un simplu buchet de lalele galbene,anotimpurile din sufletul meus-au schimbat și ele,iar acum caut acea luminăîn ochii fiecărui bărbat pe care-l întâlnesccu speranța vagăcă voi găsi un om care să poarte-n elcu mândrie, soareleși dansul printre șuvițele de ploaie.

    Citește mai departe

  • moment de respiro... 418

    m-am oprit deodată din fuga de realitate,mi-am zărit reflexia în geam și am realizat, nu fără oarecare tristețe,că trec prin zile, niciodată la fel, dar totuși, niciodată ieșit din comunși că aștept de fiecare dată finalul zilei,momentul în care îmi pot spăla orașul de pe fațăși oamenii de pe piele,oricât de ciudat și de rece ar suna asta simt că mă joc cu focul și-mi place,îmi plac scânteile și flăcările pe care le pot controla în vârful degetelor,însă e un foc care arde clipele ca pe niște fotografii vechi,lăsând în urmă numai c

    Citește mai departe

  • tact, șoapte și iubire... 386

    suntem din ce în ce mai singuri... din ce în ce mai mulți... și singuri. ne uităm cu compasiune unul la altul, ne recunoaștem după mers, după gesturi, după microexpresii și după limbaj.  se citește în fiecare celulă fericirea de a fi liberi, dar și tristețea cauzată de neîmplinirea metafizică.  odată ce ne-am lungit brațele pentru a ne putea îmbrățișa singuri, odată ce am gustat din valurile dulci-amărui ale independenței și am devenit confortabili în senzația de li

    Citește mai departe

  • sfat... 420

    nu alerga în minedecât dacă ești pregătitsă înfrunți două anotimpuriîn același timpși să dărâmi piesele de dominoce formează un labirint existențial-fără să le atingi. ...

    Citește mai departe

  • constrângere... 440

    e-atât de a naibiipielea pe minecă nici sufletulnu mai vrea să-l adăposteascăse strânge și se încolăceștedoar, doarși-ar lua zborul mă simt în mineca-ntr-o cușcăuna mică, mică de totde n-ar cuprindenici o inimă de vrăbiuță ce poate fiblestem mai maredecât să fii liberîntr-o închisoare?

    Citește mai departe

  • nimeni... 477

    nimeni nu mi-ar putea înțelegenecuprinsul și neîmpăcareanegativismul și nepricepereacu care trec prin zile și prin viațăde parcă n-ar fi ale mele nimeni nu poate înțelegecum este să vrei să trăieștiși să nu știi cumsă nu-ți poți folosi aripilesă nu știi a întinde zborul ba chiar să te îneciîn înaltul ceruluica în adâncul sufletului

    Citește mai departe

  • pierdere de sine... 372

    am rătăcit în neant luni de zile.m-am scufundat prin ierburi înalte și mlaștini existențiale, m-am împotmolit în gânduri noroioase și m-am mânjit la gură de cuvinte eretice.am uitat de mine și de soare.am mușcat din luna amară și am vărsat râuri de lacrimi, seară de seară.m-am autodiagnosticat cu anxietate și depresie.una mai rea decât cealaltă. una mai adâncă decât alta.până într-o zi, când mi-am suflecat mânecile inimii și am pornit pe urmele a ceea ce eram cândva.nu m-am regăsit.după ce te-am iubit pe tine, m-am pierdut cu totul pe mine.dar nu am murit. iată-mă, am supraviețuit.cu fiecare dezamăgire, înveți să muști și mai tare din viață.cu fiecare cădere, înveți că ai puterea să te ridici.în timp, cu timpul, sângerând, înjurând, rostogolindu-te, căzând la loc, încercând iar.când te ridici, realizezi că nu mai ești cine ai fost.ești mai puternic. ești călit.te uiți în urmă și vezi ruine.te uiț

    Citește mai departe

  • viața ca o piesă de teatru... 386

    am învățat să mă detașezsă mă descarnezsă privesc de susrece și impasibilviațaviața ca o piesă de teatruca un spectacol al absurduluila care toți mimeazăentuziasmul șifericirea eu am rămas un simplu spectatorcare a văzut prea multcare a înțeles prea devremecare nu mai acceptă ce nu e realcare nu mai crede în minuniși care așteaptă doarpunctul culminantreplica de finalînainte să cadă cortina emoția în fața adevăruluiînsăși în fața sufletului dezgolitrămâne copleșitoareși, de fiecare dată,nemaiașteptată

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile