Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,şi totuşiflori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,căci lutul tău slabmi-e prea strâmt pentru straşnicul sufletce-l port.
Daţi-mi un trup,voi munţilor,mărilor,daţi-mi alt trup să-mi descarc nebuniaîn plin!Pământule larg, fii trunchiul meu,fii pieptul acestei năprasnice inimi,prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmosauzi-s-ar atuncea măreţii mei paşişi-aş apare năvalnic şi libercum sunt,pământule sfânt.
Când as iubi,mi-aş întinde spre cer toate mărileca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,spre cer,să-l cuprind,mijlocul să-i frâng,să-i sărut sclipitoarele stele.
Când aş urî,aş zdrobi sub picioarele mele de stâncăbieţi soricălătorişi poate-aş zâmbi.
Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.