Eu sunt Sânge – Mandala Roșu

Mandala Eu sunt Sânge tapetează o poveste al cărui sens gravitează în jurul conceptului de naștere – viața și propagarea ei în mod natural. Culoarea folosită, elementele prinse și formă efectivă, toate reprezintă aspecte atent alese, capabile să reliefeze complexitatea procesului prin care se creează viață. Culoare Psihologia culorii ne arată că o mare parte din comportamentul uman este dictată de culorile cu care ne înconjurăm. Chiar și la nivel de exercițiu, deschizând  mintea către această posibilitate, începem să înțelegem mai bine sfera percepțiilor noastre. Roșu este o culoare intensă, care radiază energie foarte puternică. Atât de intensă încât poate să determine individul să acționeze – o energie creatoare, spun înțelepții. Culoarea roșie este asociată cu sângele – cu sacrificiul, dar în egală