Politico: Parlamentari britanici, acuzaţi că practică turismul sexual în timpul unor deplasări în străinătate

Politico: Parlamentari britanici, acuzaţi că practică turismul sexual în timpul unor deplasări în străinătate

O serie de parlamentari britanici au folosit călătoriile parlamentare în străinătate ca o oportunitate pentru recurgerea sub acoperire la lucrători sexuali şi pentru consumul excesiv de alcool, potrivit unor membri ai Parlamentului, colegi, oficiali diplomatici şi parlamentari care au vorbit cu Politico.

Un fost deputat conservator, acum membru al Camerei Lorzilor, a cerut gazdelor indicaţii către cel mai apropiat bordel, atunci când a călătorit în Asia de Sud-Est într-o vizită cu un grup parlamentar format din reprezentanţi din toate partidele (APPG), potrivit unui alt parlamentar care a fost prezent.

Un alt deputat conservator şi fost ministru obişnui...