Există un mit conform căruia oamenii folosesc 10% din capacitatea creierului. Dacă ar fi adevărat, ar însemna că eu am tocmai am consumat 1% și am rămas cu 9%, după o săptămână de săpat prin debaraua memoriei cu un mic ajutor din partea DEX-ului. Unele versuri sunt trimiteri directe către anumiți indivizi din societate, unele […]
Citește mai departe
Te văd câteodată atât de aproape încât îmi este teamă să respir; mă tem că pieptul meu s-ar putea arunca prin inspirație spre trupul tău și ți-ar putea șterge nemurirea pictată cu acuarele imaginare de jur împrejurul amintirii tale. Îți simt necuvintele adâncindu-se în cordul meu dezorientat precum un verb ce și-a pierdut versul … […]
Citește mai departe
Să fi trecut vreo 10 minute de când s-a auzit. Un foșnet ciudat, precum o bătaie de aripi, a străbătut bezna din spatele meu. Deocamdată nu văd pe nimeni, dar inima începe să îmi atingă coastele. Resimt un marasm indomptabil, iar cortexul vituperează orice formă de logică – de ce naiba mai sunt aici?! Podeaua este un pic dezacordată, ori pașii mei […]
Citește mai departe
Atâta vreme, atât de multe măști purtate ne-au apropiat strident și fals, cu fericiri plimbate din gară-n gară, spre a atinge destinații nemaiaflate crezând, în ignoranța noastră, că le știm pe toate – dureri, tăceri, gânduri, simțiri, poveri și-o sumedenie de păcate – pe care fiecare le agață pe perete, la niveluri ferecate, unde niciun […]
Citește mai departe
Urmarind “Prietena mea genială”, am observat o referință la adresa lui Samuel Beckett, mai exact asupra lucrării “All that fall” (cred), din volumul său complet de opere de teatru. De mulți ani mă pasionează teatrul, dramaturgia, condiția umană, eu însumi fiind de părere ca poate aș face “casă bună” pe o scenă de teatru, căci […]
Citește mai departe
Sunt pasionat de muzică. Printre altele. Îmi place să ascult muzică la volum mare, îmi place să călătoresc cu căștile pe cap și să fiu astfel singur, departe de toți, doar eu cu gândurile mele. Din păcate în această perioadă călătoriile sunt o adevărată fantasmagorie, dar să facem abstracție … Acum vreo zece ani, am […]
Citește mai departe
Nu m-am gândit până acum la treaba asta, dar acum îmi fac un pic de “reclamă”, căci scriu și prin fotografii, nu doar prin cuvinte. Bine, aici e un pic discutabil, dacă vorbim despre fotografii sau de poze. E o mică diferență de nuanță. Rămâne să ne “citim” și vom vedea ce nuanță alegeți voi […]
Citește mai departe
Nu am mai scris de multă vreme un astfel de articol, însă acum simt nevoia de a afla ce cărți citim în această perioadă – și nu numai. Eu recunosc că nu am fost niciodată un cititor foarte harnic, în general începând cărțile și abandonându-le pe parcurs, datorită plictiselii, lipsei de timp, lenii și așa […]
Citește mai departe
And we run And we run And we run And we run And we run And we run And we run Until we break through...
Citește mai departe
Am ales să nu mă alătur celor care caută la tot pasul motive de panică inutilă și m-am gândit că singurul mod sănătos prin care putem să depășim aceste momente, dacă suntem acasă în carantină, este umorul. Mă rog, eu nu sunt în carantină, dar e ok și așa. Vă provoc să dați mesajul mai […]
Citește mai departe
Forever the tragedy of never having known will haunt you, burying you all the way down, as you grow…...
Citește mai departe
E ora 7. Sting lumina, aprind televizorul, trag fotoliul și aproape că mă prăbușesc. Țin piciorul drept sprijinit pe unul dintre brațele fotoliului, iar piciorul stâng pe podea. Las capul ușor pe spate, trag aer în piept și ascult știrile. Nimic nou, sticla transmite aceeași depresie de fiecare zi… Aș mânca, dar mă simt prea […]
Citește mai departe
Arată-te, cucoană, și spune-mi, ce mai vrei? Nu îți ajung părinții? Și frații vrei să-mi iei? Ce suflet poți avea? Nu te frămânți un pic De plânsul mamei, soției, copilului mic? Un zâmbet apune, doi ochi se închid – Doar jucării, în lumea ta de gheață și vid. De ce te cert? De ce te-acuz? […]
Citește mai departe
Suntem fire de gând în Ființa imensă care este viața. Uneori, suntem slabi. Uneori, agoniile ne obosesc și ne fac să renunțăm. Îmi imaginez un om trist, pustiit, rătăcit. Ajuns la finalul răbdării față de sine, comite singurul gest care i-ar putea oferi sentimentul de demnitate și eliberare. Se sinucide și lasă în urmă un … Continue reading "De ce unii oameni sunt veșnic triști…"
Citește mai departe
Consider că cei care încearcă să se adapteze undeva, oriunde, oricând, în orice context, trăiesc o dramă. O depersonalizare dură ce are la bază ideea că “nu sunt destul de bun pentru a fi eu însumi, așa că voi încerca să găsesc o cale de a fi pe placul celorlalți”. Copil fiind, m-am lovit adesea … Continue reading "The clown who tried to make himself laugh"
Citește mai departe