Inițial publicat pe ANGLIA24: De Piccadilly Circus știe toată lumea, chiar și mulți dintre cei care nu au pus piciorul încă în capitala britanică. Cu toate acestea, s-ar putea ca începând de astăzi, londonezi și turiști deopotrivă, să fie confuzi și dezorientați atunci când ajung în acest loc emblematic pentru Londra. Atunci când spui…
Citește mai departeCe s-a intamplat cu noi? Cu voi? Citeam astazi la un prieten pe Facebook cum ca astazi, 16.01.2017 conform unor studii ar fi cea mai naspa zi din acest an. Se numeste Blue Monday si este o zi foarte trista si deprimanta bazata pe niste calcule… se pare. Inevitabil m-am gandit la cat de nefericiti […] Articolul Ce s-a intamplat cu noi? apare prima dată în Sorin Drache - 2.0.
Citește mai departeN-am să înțeleg, zău, tendința asta a oamenilor de a jigni înainte de a spune „Bună ziua”. Îți vezi liniștit de existența efemeră fluierând a pagubă și pac! Una după ceafă. Din senin. E ca și cum m-ai vedea pe stradă și m-ai pocni imediat doar pentru că: fusta e prea scurtă, vorbesc pițigăiat, nu […]
Citește mai departeDragul meu Vis, Te salut, în noul an al timpului probabil pe care îl parcurgem. Am aruncat în neant ideile pe care le aveam (adică am uitat ce voiam să îți spun). E uimitor cum schimbarea e generată în ritm … Continuă lectura →
Citește mai departeParadoxul incompatibilității la români Tendința opiniei publice românești aproape unanime este una confuză, întreținută cu abilitate de Spâni și de propaganda acestora: Toți sunteți corupți, toți sunteți hoți, toți sunteți la fel:mincinoși și hoți. Dezinformarea prin inducerea de confuzii, prin amalgamarea indivizilor, este cea mai periculoasă modalitate de manipulare pentru o societate democratică: omul de rând nu mai poate
Citește mai departeEminescu – profet.. DE ZIUA POETULUI NAȚIONAL AL ROMÂNILOR. CARE A FOST SOARTA BIBLIOTECII ”MIHAI EMINESCU” DIN SIBIU ” Nu ți-e rușine, impostorule și ipocritule? Ești un antiromân care urăște neamul nostru! Repet: În urmă cu 16 ani, Klaus Iohannis, membru … Continuă lectura →
Citește mai departeGâfâiam de la atât de multe scări urcate și era al naiba de frig. Odată ajunsă sus, vedeam orașul cu o claritate nemaicunoscută până atunci. Îi vedeam repeziciunea, culorile – vedeam totul împletindu-se cu o muzică de fundal total atipică, pe alocuri zgomotoasă și de cele mai multe ori liniștitoare. Eram sus. De sus nu mai vedeam oamenii, nu mai vedeam străduțele mici, aglomerate de târgurile ocazionale și de chioșcurile de ziare. De sus vedeam lumini fulgerătoare stingându-se și aprinzându-se alert. Ce liniște era sus, ce liniște era în mine. „Mai fă un pas, ai încredere în mine.” și uite-mă acum lovită de un stâlp, cuprinsă în totalitate de întuneric. Unde e orașul meu colorat, fulgerător? Cum să văd în întuneric? Mă avânt – merg drept înainte și asum faptul că înălțimea la care am decis să mă aflu poate să mă îmbrâncească extrem de ușor către moarte, doar cu o săget
Citește mai departeCapra, ritual de trecerePrivitorul care are privilegiul să participe la un ritual colectiv de trecere ar putea izbândi într-una din provocările lumii moderne: recalibrarea sensibilității. Anume reatașarea omului dinspre simțuri către lume și cer. Spun lume și cer, pentru că ritualul colectiv este mai totdeauna o încercare până la fibră de a țipa pământul (principiu feminin) către soare (masculin). Este cazul „Caprei”, ritual de „Anul Nou”, care marchează solstițiul de iarnă, moartea unei lumi prin divinitatea care o reprezintă (prin mască) și apariția unui an nou.Cu totul remarcabil este că acest sentiment al timpului ca trecere, și vămuirea lui culturală ca îmbodobire a comunității satului, o au doar românii. Curțile masei slave sunt potolite de Anul Nou. De la Bug în Timoc, și dincolo de el, biciul lumii noi pe spinarea celei vechi o dau doar românii. „Utilitatea” Caprei Satele sunt t
Citește mai departeNu credeam să-nvăţ a muri vrodată;Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,Ochii mei nălţam visători la steauaSingurătăţii. Când deodată tu răsărişi în cale-mi,Suferinţă tu, dureros de dulce…Pân-în fund băui voluptatea morţiiNe’ndurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.Ori ca Hercul înveninat de haina-i;Focul meu a-l stinge nu pot cu toateApele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă...Continue reading »
Citește mai departeMă gândeam zilele trecute la jocurile de pe telefon care au dispărut direct proporţional cu nivelul de popularitate pe care l-au avut. Erau atât de virale, încât stăteam cu telefonul în priză ca să ne jucăm sau convocam grupuri pe … Continue reading →
Citește mai departe