Gican Claudia

Articole postate de Gican Claudia

  • Rhylauf 2022 – Prima (mini) cursă în afara României 193

    Am vrut să renunț de la kilometrul unu. Până pe la kilometrul patru am tot pendulat dacă să renunț sau nu. Sentimente amestecate, amânări, frustrări și... vânt. Prea mult vânt. Poate că mă ajuta când bătea din spate, dar cu siguranță mă destabiliza total când îl simțeam din lateral sau din față. Nu reușeam să mai țin ritmul, dar mai grav, îmi reveneam destul de greu când condițiile erau din nou prielnice Aș fi tras de mine, dar nu mă găseam, parcă mă ascunsesem undeva între bentița prea subțire de pe urechi și încălțările care se lipeau de asfalt amânând zborul. Am alergat îndesată. Cursele bune nu au legătură cu timpul final. Timpul a fost bun, cursa nu. Și nici cu terenul elvețian sau românesc nu e vreo legătură: când alergi cât poți tu de tare, creierul îți servește antrenamentul fizic și mental, nici mai mult, nici mai puțin. Uitasem că și stare

    Citește mai departe

  • [Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea 174

    De când mi-a scris Mike că a făcut rezervare la un zbor spre Memmingen, în Elveția a fost numai soare pentru că mi-au devenit indiferente ploile sau temperaturile scăzute ale dimineților. Zilele bune au devenit și mai bune, iar cele rele suportabile, numa' bune de ignorat ca toanele unui copil răsfățat în afara orelor de liniște în bloc. Nici acum nu-mi vine a crede că am locuit o săptămână cu prietenii mei - jumătatea de familie din Brașov, că ne-am bucurat unii de alții și nu ne-am despărțit cu inimă grea, ci cu speranță, cu recunoștiință. Ne vom vedea mai rar, știm, dar întotdeauna vom fi acasă când ne vom așeza în jurul aceleiași mese. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Prietenii sunt soare pe strada mea.

    Citește mai departe

  • [Jurnal de Elveția] Cu gândul spre est... 198

    E luni dimineața și trotuarele care duc spre centru sunt pline de bucăți mici, colorate, de hârtie. În iarbă sunt doze de bere, mai încolo cioburile unei sticle, pe malul pârâului șervelele și caserola unei înfulecări din mers. Mă apropii de centrul vechi și resturile petrecerii se îndesesc. E prima oară când văd orașul în asemenea hal de când locuiesc aici - deja două luni și zece zile. Din 24 februarie încoace e Fasnacht, carnavalul de dinaintea postului Paștelui, iar duminica a fost și ziua paradei care a mărit considerabil traficul și aglomerația orășelului cu 12.000 de suflete înregistrate la primărie. Privesc spre răsărit și la 1700km în linie dreaptă de Altstätten, pe același continent, e Kievul, iar ucrainienii și-au apărat pentru încă o noapte orașul, țara, viața, libertatea, demnitatea. Străzile lor nu sunt pline de confetti, dar costumele le

    Citește mai departe

  • Când războiul nu-ți dă pace... 332

    Nici nu mai știu la ce mă gândeam înainte să înceapă oficial războiul, dar acum inevitabil toate converg spre într-acolo. Toate se opresc în loc pentru o secundă când auzi vestea, apoi lumea își reia mersul lucrurilor, totul arată fix ca înainte, dar perdeaua îngrijorării oferă altă perspectivă: oare prețuim ce avem? Oare ne gândim la pace și atunci când nu e război? Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Când războiul nu-ți dă pace.

    Citește mai departe

  • [Jurnal de Elveția] Așteptând primăvara… și munții fără zăpadă 199

    Iarna asta nu am avut defel chef de iarnă. Cu atât mai mult într-un loc nou în care încerc să-mi găsesc echilibrul și rostul. Mă bucur sincer, nu doar vizual, când văd ghiocei prin toate grădinile - primăvara trebuie să fie aproape! În timpul alergărilor alături de Ștefan am urcat până am dat cu nasul de iarnă și nu mi-a plăcut, astfel că întoarcerea la climatul blând de pe vale e ca o revenire în zona de confort fizic, dar și psihic. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Așteptând primăvara… și munții fără zăpadă.

    Citește mai departe

  • [Jurnal de Elveția] Zile ca piese mici de puzzle... 210

    S-a adunat suficient material pentru un nou episod, nimic spectaculos, doar de-ale vieții. Nu e ceva ce ar putea să vă ajute, poate doar să vă „plimbe” puțin și prin alt peisaj. Unul pe care încerc și eu să-l descifrez din piesele mici de puzzle la care am acces deocamdată. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul [Jurnal de Elveția] Zile ca piese mici de puzzle.

    Citește mai departe

  • Prima lună în Altstätten... 205

    S-a împlinit e o lună de când am ajuns în Elveția și încă mă simt proaspăt catapultată în provincialul Altstätten de pe Valea Rinului. Impresiile cer să fie scrise până nu devin prea banale sau eu prea ocupată. Cât despre țara gazdă, atât cât se vede dintr-un orășel de provincie, oamenii sunt perfecționiști și totul pare într-un flux continuu de perfecționare. Peisajul urbano-rural e de-un estetic „tricotat” compulsiv la fir mic, dar dealurile premontane sunt cam prea locuite pentru gusturile mele - asta nu înseamnă că nu mi-ar plăcea o casă pe-o colină (sic!). Altfel, încă încerc să-mi dau seama care ar putea fi rolul meu aici. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul Prima lună în Altstätten.

    Citește mai departe

  • La Mălăiești pe cărările iernii... 431

    Am fost de-atâtea ori la Mălăiești și niciodată amintirile nu s-au suprapus. Un traseu comun, banal, umblat, prea umblat și totuși! Muntele e munte, poți pitona stânca dar nu o poți îmblânzi, iar pereții Bucșoiului și-ai Padinei Crucii se ridică impresionant de-a lungul potecii încât mi-e clar că noi oamenii suntem și vom rămâne, indiferent de numărul cuceririlor, ăia mici. Din partea mea, pot să se scurgă hoarde pe cărare, nu îmi ia nimeni din porția de munte căci asta depinde doar de mine, de cum simt că trăiesc acea zi. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul La Mălăiești pe cărările iernii.

    Citește mai departe

  • 1 Decembrie cu zăpadă și cu tură încheiată în fața blocului. Drumul Șerpilor – Vârful Postăvaru – Muchia Kermen 389

    Am descoperit în 2021 un traseu atât de fain în Postăvaru, Drumul Șerpilor, încât nu am zis pas revenirii și voi reveni de fiecare dată cu plăcere. E pe fața „nevăzută” a masivului, e un traseu marcat, dar cu iz sălbatic, cu potecă perfect conturată și se poate lăsa cu ajuns acasă... dacă stai în Brașov. De pe Crucur sunt câteva ramificații spre oraș, dar de data aceasta am coborât pe muchia pe care o vedeam de la fereastra „biroului de acasă”, Muchia Kermen. Nu știu dacă mi s-a părut atât de frumoasă pentru că urma să plec, dar cred că nu puteam spune un „la revedere” mai potrivit Postăvarului... Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul 1 Decembrie cu zăpadă și cu tură încheiată în fața blocului. Drumul Șerpilor

    Citește mai departe

  • 2021 sub lupă: un an ca un carusel... 206

    Până la mutarea în Elveția, 2021 a fost anul în care m-am învârtit ca un scaun de carusel. Din când în când, gândurile mele mai urcau să dea o tură, alteori doar stăteau și meditau la scaunul gol făcând rotații complete. Alteori, emoțiile se îngrămădeau pe scaun și visau la o tiribombă cu lanțuri care să le consume, dar caruselul nu și nu, continua în monotonia lui să rotească impersonal zilele. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul 2021 sub lupă: un an ca un carusel.

    Citește mai departe

  • [Piatra Craiului] Circuit pe Culmea Tămaș, un traseu potrivit pentru orice fel de vreme 211

    Știu vorba „nu există vreme rea, ci echipament nepotrivit” și sunt de acord cu ea în cele mai multe cazuri, doar că asta nu înseamnă să vânăm intemperiile doar pentru că avem haine cu membrane speciale, că purtăm lână și că avem o formă fizică peste medie care ne permite să fim zmei în cea mai mare parte a timpului. În cazul nostru, ne doream o drumeție după o ninsoare recentă, pe o vreme încă tumultoasă, înnorată, cu vânt puternic, bașca temperaturi negative pentru care, psihic vorbind, nu mă simțeam pregătită. Circuitul din Plaiul Foii este accesibil tot timpul anului, fără riscuri de avalanșă de pildă, cu priveliști spre Iezer și spre Crai și cu un „trafic” relativ redus. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul

    Citește mai departe

  • Păpușa cu picioare lungi și Craiul în privire: Plaiul Dracsin – Vârful Păpușa – Muntele Cascoe 215

    Una dintre cele mai faine ture ale lui 2021 este despre câți munți poți cuprinde cu privirea, în care poți ogoi mai multe doruri deodată. Genunchii au uitat coborârea de pe Păpușa, iar tălpile de înțepăcioasa iarbă iubitoare de șosete, dar mintea e încă marcată de galeria crestelor pe care atmosfera curată de toamnă te lasă să le admiri în acea zi perfectă pe care retragerea cețurilor ți-o oferă nesperat: spre est toată creasta Pietrei Craiului, Bucegii și Leaota imediat după, Piatra Mare și Postăvaru mai într-o parte, Ciucașul moțat la orizont, iar dincoace spre vest, restul „potcoavei” masivului de la Spintecătură spre Vârful Iezer în spatele căreia „arătura” de muchii făgărășene se întinde suficient de mult ca până și cel mai pretențios privitor să simtă un zvâc în piept. Acesta este un fragment, citeşte întreg articolul

    Citește mai departe

  • Final de 2021, început de viață în Elveția... 361

    Trebuie să încep de undeva și să ies din pauza de scris luând o pauză de la despachetat. Da, așa e, m-am mutat în Elveția, dar încă nu am plecat din Brașov. Mi-era dor de locuri și de oameni dinainte să plec. Acum ce-aș mai putea spune?!? Și nu doar am plecat, dar m-am și căsătorit după o relație de doisprezece ani, ultimii cinci testați și de existența fetiței noastre. A doua căsătorie și, sper eu, ultima. Adică viața pare că s-a schimbat radical, dar în realitate doar peisajul s-a schimbat. Deocamdată. Când spun acasă, mă gândesc la Brașov. M-am simțit prea bine acolo ca să fie altfel. Și totuși, așa cum un test te anunță că ești însărcinată și ai vârsta și partenerul potrivite pentru a deveni mamă, tot așa într-o zi biletul spre Elveția îți stă dinaintea ochilor și, cam asta e, pleci. În ce mă privește nu pot gândi momentan pe termen lung. Ia

    Citește mai departe

  • Noapte albă cu pârș, zori de zi cu capre negre. Răsărit pe creasta Craiului 217

    Nu pot să dorm, nu mă lasă urechile ciulite. Sunt scufundată în sacul mare și gros ca un vierme de mătase în gogoașă, adâncindu-mă în liniștea muntelui printr-un efect psihedelic al stării de veghe în care nu pot distinge dacă și cât am dormit, alunecând într-una dar fără a părăsi scândura tare de sub saltea. Colocatarul refugiului s-a prins că doi din trei musafiri dorm și e timpul pentru rondul de noapte. Dacă are măcar un neuron în plus, acela e al umorului căci mi-l închipui rânjind când îmi trece prin preajmă, iar eu foșnesc amenințător piciorul. Mă închipui dormind când nu-l mai aud, dar îl simt cum stă acolo și mă privește.

    Citește mai departe

  • Terapie cu frunze galbene în Piatra Mare... 223

    Cu prietenii aproape și cu doza de munte, orice moment cu potențial dificil devine o amintire dragă. E și păcat de pădurile colorate să fie neadmirate, neumblate, nefolosite în scop terapeutic, chiar dacă cerul e posomorât, iar apusul colorat... o dorință. Tratamentul cu poteci de munte dă imediat roade, potențat de fiecare urcuș susținut, cum în Piatra Mare sigur găsești, și de povestitul cu cea mai bună prietenă.

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile