Literatura

  • Joacă... 264

    de-atâtea orimi s-a deschis o prăpastie în fața sufletului, de parcă mi s-ar fi așternut un covor roșu la picioare, încât am ajuns să cred că totul nu-i decât o joacă. de-atâtea ori m-am atașat de gânduri, de idei, de emoții, de povești, iar acestea mi-au fost răpite fără milă, încât am ajuns să cred că totul nu-i decât o joacă. am pășit mereu în prăpastie, am acceptat mereu furtul gândurilor, al ideilor, al emoțiilor, al poveștilor; mereu cu speranța firavă că am să pot juca și eu, cândva, jocul acesta. nu din răzbunare. mi-aș lua doar ce mi se cuvine înapoi - oricum, totul ar fi numai o joacă, nu-i așa?

    Citește mai departe

  • Colecția de întrebări... 242

    dintotdeauna, uneori,m-au chinuit variate întrebări.naivă, credeam că pot ștergeneliniștea dinăuntrul meucu răspunsurile lor.mi-am dat seama, însă,că procedez greșit -poți pune câte întrebări vrei,e foarte posibil ca nimeni,niciodată,să nu-ți răspundă.de-acum am să încercsă mi le abandonezîntr-un cufăr oranj, încuiat,iar cheia am să încerc să o uitprintr-un colțișorde gânduri.am să încerc,după cum mi-am propusde atâtea ori,să nu mai am așteptări,să observ doar șirul de întâmplări;și poate uneleor să însemne ceva -poate vor fi niște răspunsurinecerute,iar la sfârșit,descuind cufărul din trecut,voi descoperi că sunt răspunsurile căutate

    Citește mai departe

  • ... 260

    „Numai numele să nu  mi-l amintești,  pentru că el are  o infinitate de trupuri  și s-ar putea să ți-l arate  pe-acela  pe care tu nu-l cunoști.”  Nichita Stănescu  se întâmplă adesea să am partede surpr

    Citește mai departe

  • Septembrienisme (observație)... 259

    cumva, unii ani sunt simetrici -chiar dacă nu în totalitate.cumva, întodeauna septembriepare căe luna în care amcel mai mult curajși cea mai mare nevoiesă îmi las ideile să iasăafară la joacă,printr-o natură încă în viață,dar obosită și gata să renunțela toate tristețile și bucuriilesub forma unui minunat vârtejde frunze ruginii dansândprin vântul schimbării.nu decembrie e sfârșitul.nu ianuarie e începutul.pe peronul meu, septembrie e,aproape întotdeauna, hotarul:după - totul reîncepe, cumva

    Citește mai departe

  • Și de ce? (Imposibile idile cosmice)... 263

    și de ce nu m-aș considera euo micuță planetă?o micuță planetă cu milioanede idei și sentimente nedescoperitede niciun explorator,cu numele meu saual altora.o micuță planetă ce a visatla o planetă mai mare,la fel de misterioasă șide neînțeles, practicde nepătruns.nu s-a putut. nu se poate.planetele sunt solitare, deșipar a se aduna, pentru un timp,în galaxii.trebuie să fim conștienți căo apropiere prea marear fi periculoasă -pentru oricare planete cenu ar respecta distanțacare asigură existența(solitară - nu uitați!)

    Citește mai departe

  • ... 252

    there was pretty dark and gloomy  and i couldn't help but feel that all that is inside me, since without the prospect of you being near again - i'm incomplete. i have to live in darkness now - how can one do that, if darkness is nothing?  can the nothing be co

    Citește mai departe

  • Vremea spovedaniilor... 248

    Pare să fi venit vremea spovedaniilor despre blogărit prin colţişorul de lume virtuală în care mă învârt eu. Şi mi-a venit şi mie cheful să mă spovedesc. Nu că aş fi păcătuit cu ceva, ci doar ca să-mi descarc o desagă de gânduri stârnite de articolele Adrianei şi Matildei. Din când în când obosesc... sau mă fură un val şi-mi poartă gândurile departe, pune stăpânire pe ele, iar eu mă las în voia lui pentru o săptămână, două, şi dispar. Uneori mai scriu printre picături, alteori nu. Uneori vă citesc. Nu comentez şi nu răspund la comentarii aproape deloc. Şi am mustrări de conştiinţă. Poate n-ar trebui să am. Sunt gândurile mele, e timpul meu... Dar am. Mi se pare că înşel aşteptări, că-mi încalc promisiuni făcute în primul rând mie.

    Citește mai departe

  • Yasunari Kawabata – Sunetul Muntelui... 269

         Despre autor: Yasunari Kawabata (1899 – 1972) este primul scriitor japonez care a primit premiul Nobel pentru literatură. În tinereţe şi-a dorit să devină pictor, însă succesul primelor sale povestiri l-a determinat să se răzgândească. Până la vârsta de 15 ani îşi pierde toate rudele apropiate, lucru ce îl va influenţa profund şi-i va […]

    Citește mai departe

  • John Boyne, Băiatul cu pijamale în dungi... 245

    Un roman despre atrocitățile lagărelor naziste, scris într-un limbaj simplu, copilăresc. Tragicul situațiilor este sporit de perspectiva ingenuă a doi copii de 9 anișori, unul german și unul evreu, care nu înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul lor. Și totuși... pot lega o prietenie puternică, dincolo de orice bariere!O lectură pentru toate vârstele despre o realitate tristă care "nu mai trebuie să se întâmple vreodată. Nici acum și niciodată!" (avertizează autorul în ultimele rânduri ale cărții).

    Citește mai departe

  • Închipuiri... 256

    Mi s-a părut -  că pașii lenți,  mărunți pe stradă... că priviri și zâmbete... că atenția și gesturile...  Tot și toate -  închipuiri idioate! ...

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile