Cultura

  • Panait Istrati - Dictatura şi democraţie... 177

        Acum, lăsând în pace omenirea şi filozofia şi ocupându-ne numai de necazurile actuale ale românismului (ca să vorbim numai ca între „cruciaţi”) rog acest românism să nu se supere dacă, plecând de la ultimul perceptor necinstit şi urcându-ne în trecut până la cvasibeatificatul domnitor Constantin Brâncoveanu, voi fi nevoit să spun că atât istoria , cât şi literatura naţională ne zugrăvesc ca un popor cu mentalitate şi apucături de robi. Trădarea, laşitatea, ploconul, chiulul, codeala, căpătuiala sunt caracteristicile unui neam întreg, nu ale câtorva oligarhii. Întrebaţi-i pe toţi acei puţini idealişti politici care colindă satele, târgurile şi mahalalele noastre în vreme de alegeri, şi toţi vă vor spune că alegătorul nu le cere legi şi reforme cu caracter general, ci numai favoruri şi revendicări personale ori de gaşcă.

    Citește mai departe

  • Mariana Marin - Pumaho... 175

         Refuz să mai privesc realitatea în faţă.Port în braţe doar poemul acesta,care miroase urât - câine mort.Îl pocnesc şi bucăţi de carnesar din râsul hidos.Plec atunci la marginea mării să mă spăl.El îmi sare în faţăşi mă trezesc în hainele de luni.funcţionar tăcut,spoind lumea cu literele unui alfabetsinguratic şi mort.- Trebuie notat totul, îmi şopteştemanşeta mea roasă de viaţă.Inventează, acolo unde ochii îţi cad înaintea plânsuluişi limba se desfată înainte de râs.Îmi iau atunci sfertul de secol în spateşi, iată, notez:”La întretăierea drumurilor comercialese poate muri prin utopie sau uitare de sine.O lume brutală, ai spunedacă anumite previziuni nu te-ar mai fi dus cu vorbadin epoca min şi te-ar fi părăsit în epoca tao.La intrarea în muncile de prim

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke - Elegie neterminată (Ultima formă a proiectului) 178

         Nu lăsa soarta să-ţi nege copilăria,fidelitatea acestei cereşti, inefabile vârste, carece chiar pe captivul pierind în carcera sumbră,încă-l susţine, până la capăt. Căci dincolo de timp,ea stăruie-n inima noastră.Chiar şi bolnavului,când privirea lui fixă-nţelege că nu-i mai răspunde odaia,şi nici un lucru în jur, căci toate-s bolnave ca el,chinuite de febră, vindecabile totuşi – chiar şi lui îi mai dăruie copilăria roadele ei:în mijlocul unei naturi ce dispare, decade,singură ea mai păstrează proaspăt răzorul de flori.Dar nu e fără primejdii. Iluzia ce cu dantele şi vălurio face s-arate mai mândră, ne-a-nşelat doar o vreme.Nu e mai tare ca noi, şi nici mai cruţată;nici zeii nu pot să-i sporească puterea:Fără-apăraree ca şi noi, ca jivinele iarna, fără-apărare, ba şi mai f

    Citește mai departe

  • Pablo Neruda - Poemul V... 187

        Ca să mă auzicuvintele melese subţiază uneorica urma pescăruşilor pe plajă.Colier, clopoţel buimacpentru mâinile tale suave ca strugurii.Îmi privesc cuvintele şi-mi par străine.Mai mult decât ale mele sunt ale tale.Se agaţă de vechea mea durere ca iedera.Astfel urcă pereţii umezi.Şi eşti vinovată de acest joc sângeros.Ele fug de peştera mea întunecată.Tu doar le umpli, numai tu le umpli.Înaintea ta au locuit în singurătatea pe care o ocupişi sunt obişnuite, mai mult decât tine, cu tristeţea mea.Acum vreau să spună ceea ce vreau să-ţi spun.Ca tu să mă auzi cum vreau să mă auzi.Vântul neliniştii încă le mai trânteşte.Uraganele visului încă le mai pulverizează.Simt cum se colorează cu dragostea ta cuvintele mele.Tu ocupi totul, tu stăpâneşti totul.

    Citește mai departe

  • Nicolae Labiş - Bătrânul pădurar... 175

      Bătrânul pădurar visează parcă,Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,Pe care-n timpi mai vechi ca amintireaEl a durat-o, rânduind în eaGalop de cerbi, bârlog de urşi şi unduireaIzvoarelor, să aibă fiarele ce bea.Sub ochii lui, plini de senin şi zare,Sub ochii oglindind o depărtare,Dureri şi bucurii de-ale păduriiS-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,Şi neschimbându-şi apa cătăturiiÎn taină-a râs cu ele ori a plâns.Când mierea lunii picură-n frunzişuri,Ivind peste steiuri albe ascuţişuri,Cu gâtul încordat prin seară zboară,Îndrăgostiţi un ţap şi-o căprioară…El se afundă-n gânduri pe un trunchi,Privind duios la puşca pe genunchi.Or, primăvara în bârlog ursaciiNu mai încap de maica-le, săracii,Iar ea, dorindu-şi alţii, mai mărunţi,Îi bate şi-i alungă către munţi…El îi priveşte-ntunecat la faţă -Noi începutu

    Citește mai departe

  • Miron Costin - Viiaţa lumii... 185

      Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I(Deşertarea deşertărilor şi toate sunt deşarte)A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa,Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.O, lume hicleană, lume înşelătoare!Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.Fug vremile ca umbra şi nici o poartăA le opri nu poate. Trec toate prăvăliteLucrurile lumii, şi mai mult cumplite.Şi ca apa în cursul său cum nu să opreşte.Aşa cursul al lumii nu să conteneşte.Fum şi umbră sântu toate, visuri şi părere.Ce nu petrece lumea şi în ce nu-i cădere?Spuma mării şi nor suptu cer trecătoriu,Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?Zice David prorocul: "Viaţa iaste floara,Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea"."Viiarm

    Citește mai departe

  • VIRGINIA GRÜTTER - Patria... 186

          Acolo unde se află şcoala copiilor mei, acolo unde se află acoperişul pentru trupul meu, acolo unde rodeşte pomul sădit de mine, acolo unde mulţi aşteaptă să-mi ispăşesc pedeapsa pentru ca după aceea să-mi ceară să surâd. Acolo unde pot să muncesc fără condiţii,

    Citește mai departe

  • VIRGINIA GRÜTTER - Pentru că obrazul tău... 181

      Pentru că obrazul tău aspru-i de mătase pentru degetele mele, mereu orfane-s de prezenţa ta, ca un fluture fără de lumină, ca o corabie eu pânze fără mare ; de aceea, azi, pentru a nu muşca praful înfrângerii iubirii, răscumpăr cu singurătate

    Citește mai departe

  • VIRGINIA GRÜTTER -Tu vei sosi mirosind a dimineaţă 178

      Tu vei sosi mirosind a dimineaţă, a muşchi de copac şi a drum lung. Vei aduce frunze de arbori neştiuţi răsucite în păr şi nu vei fi obosit, dar eu îţi voi săruta ochii de vultur până ţi se va usca ultima lacrimă, până la ultima picătură de sânge. Cu busuioc şi lămâiţă te voi spăla de pulbe

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke- XVI... 177

        Prietene, deci, tu eşti singuratec...  Noi vorbe şi semne le-mpărtăşim, treptat lumea prindem să ne-o însuşim: doar chipul ei, poate, şi slab şi sălbatec.   Mireasma, cine cu-n deget o zvântă? Puteri ne pândesc, cum tainice oşti. Şi multe le simţi... Pe morţi îi cunoşti. Descântecul însă cum te-nspăimântă!   Îndură

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile