Cultura

  • Gabriele D` Annunzio – Ploaie în păduricea de pini 197

         Taci. În pragul pădurii n-audcuvintele tale; ci audcuvinte mai noivorbite de picuri și foidepărtate.Ascultă. Plouădin nori răzlețiți.Plouă peste tamarinziisărați și arșiplouă peste piniisolzoși și zbârliți,plouă peste mirțiidivini,peste ginestra-nvoaltăplină de flori,peste ienuperii deșicu fructe-aromate,plouă peste fețele noastresilvane,plouă peste mâinile noastregoale,peste veșmintele noastreușoare,peste fragede gândurice sufletul naștepurificat,peste basmul minunatcare ierite-amăgea, ce azi m-amăgește,o, Ermiona.Auzi: Ploaia cadepeste solitaraverdeațăc-un țârâit ce dureazăși-n aer vibreazădupă-aceste frunzaremai dese, mai rare.Ascultă. Răspundela plâns cântecu

    Citește mai departe

  • Gabriele D` Annunzio - Seară fiesolană... 179

         Cuvintele mele proaspete-n searăsă-ți fie precum foșetul de foaiede dud când o mână-l desfoaieîn taină și-ntârzie lentpe scara înaltă,-nnegrităproptită de trunchiul de-argintcu ramuri golașecând Luna e gata de-acum să aparăși-mprăștie-n jur un văl de azurce visele noastre-nfășoarăse simte boarea câmpieide ea scufundată-n fiorul nocturnsorbindu-și din ea mult dorita ei pacefără s-o vadă.Lăudată fii pentru chipul de perlă,o Seară, și pentru marii tăi ochi umezi unde se linișteșteapa văzduhului!Dulci cuvintele mele-n searăsă-ți fie ca ploaia fugarăcălduță, venind,adio-nlăcrimat de primăvară,peste duzi și peste ulmi și peste viiși peste pinii cu fragede degete trandafiriijucând în boarea ce se pierde,peste grâul ce nu-i coptși nici nu-i verde,peste fânu-abia cositpălind,și peste măs

    Citește mai departe

  • Antoine de Saint Exupery- Citadela (fragment)... 182

      ”Voi scrie un imn tăcerii. Tu, muzician al fructelor. Tu, locuitor al pivnițelor, beciurilor și grajdurilor. Tu, vas de miere al hărniciei albinelor. Tu, odihnă a mării asupra plenitudinii. (...) Tăcere a femeilor care nu mai sunt decât carne în care se coace fructul. Tăcere a femeilor sub povara sânilor grei. Tăcere a femeilor, care e tăcerea tuturor vanităților zilei și a vieții, care le cuprinde pe toate. Tăcere a femeilor, care e sanctuar și perpetuare. Tăcere în care se va desfășura mâine singura cursă care duce undeva. Tăcere a depozitelor în care mi-am închis onoarea și sângele. Tăcere a bărbatului care-și sprijină fruntea în palmă și reflectează, primind fără cheltuială și fabricându-și esența gândurilor. Tăcere care-i permite să cunoască și să ignore, căci e bine, câteodată, să ignori. Tăcere care e refuz al viermilor, al paraziților și al ierburilor

    Citește mai departe

  • Radu Gyr - Nuferi... 199

        Pe iazul plin de broaște dolofane,sub zumzete albastre de țânțari,cine bătu lumina-n ținte mariși-a răstignit-o-n candide piroane?Când au ieșit din mâini de aurari,din dălți subțiri și gingașe ciocane,genunchi plăpânzi, călcâie diafaneși umeri goi de heruvimi amari?Sau poate noi, iubito, cine știe,cuprinși în brațe-ntr-un amurg de veac,ne-am înecat pe-un fund de veșnicieși-acolo unde ochii noștri zaco taină, un crâmpei de duioșieaprinse albe candele pe lac.      

    Citește mai departe

  • Nicolae Steinhardt - Trei soluţii... 179

      Testament politic Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar – şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului – există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Soluţia întâi: a lui Soljeniţîn În Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ de anchetă, în a-şi spune cu hotărâre: în clipa aceasta chiar mor. Îi este permis a-şi vorbi consolându-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrâneţele mele, de nevasta mea, de copiii

    Citește mai departe

  • Giorgios Sefereis- Voluptosul Elpinor... 178

        L-am văzut ieri oprindu-se la ușăsub fereastra mea; să fi fostpe la șapte; cu el, o femeie.Avea întru totul purtarea lui Elpinorpuțin înainte de a cădea zdrobindu-se,și totuși nu era beat.Vorbea foarte repede, și ea, distrată,privea spre fonografe;îl întrerupea câteodată să spunăvreun cuvânt , și pe urmă privea cu nerăbdarespre locul unde se prăjea niște pește: ca o pisică.El șoptea, c-un chiștoc stins pe buze:– „Ascultă și asta. Sub lunăstatuile se înclină uneori ca trestiaprintre fructe vii – statuile,și flacăra devine răcoros leandru,flacăra ce-l arde pe om, vreau să spun.”– „E lumină... umbre ale nopții.”– „Poate noaptea ce s-a deschis, rodie albastră,sân întunecat, și te-a umplut de steledespicând timpul.Și totuși statuilese înclină uneori, împărț

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Matei Pascal printre trandafiri... 182

          Fumez fără oprire de azi dimineață;de m-aș opri, trandafirii m-ar îmbrățișacu spini și cu multe petale, înăbușindu-mă;cresc strâmbi, cu același trandafiriu; privesc:poate așteaptă pe cineva; însă nimeni nu trece;îi observ tăcut pe după fumul pipei,pe crenguța lor plină și fără parfum;în cealaltă viață o femeie îmi spuneapoți atinge această mână,e al tău acest trandafir, e al tău,poți să-l ieiacum sau mai târziu, când vei vrea.Fumând fără oprire, cobor treptele,trandafirii coboară cu mine iritațiși în purtarea lor au ceva din voceala rădăcina țipătului, acolo unde începesă strige omul: „Mamă!” sau „Ajutor!”sau micile strigăte ale iubirii.E-o grădină mică, numai trandafiri,câțiva metri pătrați ce coboară cu mine,c

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis - Lumina... 183

          Pe măsură ce anii trecse înmulțesc judecătorii cari te condamnă.Pe măsură ce anii trec și vorbești cumai puține voci,vezi cu alți ochi soarele.Știi că acei care au rămas te înșelau –delirul cărnii, frumosul danssfârșind într-o senzație de gol.Așa cum în noapte cotind pe-o șoseapustievezi sticlind deodată doi ochi de animal,care a și plecat, așa îți simți ochii;te uiți la soare, apoi dispari în tenebre;tunica doricăpe care-au atins-o degetele tale și ca munțiis-a curbat, e o marmoră în soare,dar creștetul și-l țineîn întuneric.Pe cei ce lăsară arenaca să ia arcurileși l-au lovit pe îndârjitul alergătorîncât văzu dinainte arena plutind în sânge,lumea diminuîndu-se ca lunași glorioasele grădini pălind,îi vezi în soare, în spatele soarelui.Băieții ca

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Acest trup... 176

            Acest trup ce spera ca o ramură să înflorească,să se-ncarce de rod și în ger să devină flautfantezia l-a adâncit într-un stup numai zumzetca să treacă și să-l chinuie timpul muzicalTraducere Aurel Rău

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Primăvară după Cristos... 184

      Cu primăvara din noua îmbrăcat culori viiși umblând ușorcu primăvara din nou,cu vara din nouzâmbea.Printre mugurii cruzisâni dezgoliți până la vene,dincolo de noaptea uscatădincolo de bătrânii albițicare șușoteau întrebându-secum e mai bine: să predeacheile ori să legefrânghia și să se spânzuresă lase goale trupuriunde sufletele nu rezistauunde mintea nu ajungeași genunchii se înmuiau.Cu primii muguribătrânii și-au pierdut capulși au predat toate:nepoți și strănepoțiadâncile ogoareși munții verziiubirea și avutulmila și acoperișulrâurile și marea;și-au plecat ca niște statuilăsând după ei tăcereape care nu spade o tăiarăpe care nu tropote o luarănici strigătele celor necopți;și-a venit marea singurătate,și-a venit mar

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile